„Şi fiindcă mirosea
năucitor a frunze abia ivite şi anotimpul îşi vestise plîngerile, vîrstnicul
meu domn, am pornit înapoi spre casă, învăluită în crepuscularul vînt albastru.
Se înstăpînise un zgomot neliniştitor, gravul meu domn, căci ploaia aceea
fierbinte săturîndu-se de curgerea ei aproape tăcută, începuse să rîdă de pe
acoperişuri. Pe străzi nu mai era nimeni, şi plutea un miros răcoros, emoţionant
de singurătate”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu