luni, 1 mai 2017

Apocrifă

Îl iubesc pe Alexandru Macedon pentru că el nu se repetă la nesfârşit.
El a fost o singură dată fiul lui Filip şi al Olimpiadei şi de câteva ori idealul de Ahile şi Hercule.
El se prelungea brusc în nopţi de studiu sau banchete printre rănile primite în lupte.
Timida malarie trăia în atmosferă.
Alexandru Macedon preconiza o cădere în India.
Şi i-a zis: Eşti aproape terminat, Alexandru, de ce te porţi de parcă ai trăi cât lumea?
Apoi a cuprins toată deşertăciunea dorinţelor sale.
O apă ca o după-amiază foarte, foarte lungă l-a purtat în marşuri concentrice până în vâltoarea unor bătălii ce nu vor mai avea loc.
L-am îndrăgit mai ales pentru Metafizica lui primită de la Aristotel, o carte despre încredere şi deznădejde.

Apoi l-am uitat, îndrăgostindu-mă mai mult de nevoia de a-l iubi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu