Constructivism abstract

     „Alături de diletanţii sceptici, uşuratici, suficienţi − se întîlnesc diletanţii constructivi. Acesta poate fi considerat ca un nou diletantism, viabil, de care ne simţim apropiaţi. Efervescenţa care îl produce e şi a noastră. Pentru că diletanţii constructivi suferă acelaşi chin al sintezei, al închegărilor largi, cuprinzătoare, curajoase.

    Curajul pe care ceilalţi diletanţi − de salon, de revistă, de catedră − îl risipeau în paradoxe, în fraze de spirit, în enigme minore − aceştia îl dovedesc în construcţii. Trăsătura reprezentativă e necesitatea sintezei universale, a rotunjirii, a sistematicii, a legiferării.

     Legile, tipurile, ordini, luminoasa cauzaliate − iată orizontul diletantismului fecund, pe care l-am putea numi «filozofic», spre deosebire de celălat diletantism «modern», bun pentru minţile leneşe şi conştiinţele străvezii.

     Recunoscînd în diletantismul filozofic tendinţa către sinteza universală, s-ar putea spune că se identifică cu însăşi filozofia. Împotrivirea e nedreaptă. Un diletant autentic, deşi năzuind aceeaşi poziţie ca şi filozoful − nu va pute fi niciodată un filozof pur. Structurile spirituale, în ciuda anumitor corespondenţe − sînt diverse. Diletantul nu iubeşte abstracţiunea, lumea valorilor care nu se oglindesc în realitatea imediată. Diletantul vede. Gîndirea lui e plastică. Gîndirea filozofică, deşi n u exclude plasticitatea, e prin excelenţă abstractă”. Mircea Eliade, „ITINERARIU SPIRITUAL. Către un nou diletantism”, în ITINERARIU SPIRITUAL. Scrieri din tinereţe, 1927, Bucureşti, Humanitas, 2003, pp.272-273.