duminică, 20 august 2017

Despre iertarea care aduce iertare

DUMINICA
A UNSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH
Evanghelia de la Matei
(XVIII, 23-35)
Zis-a Domnul: ascultaţi parabola aceasta: asemenea este împărăţia cerurilor cu un împărat care a vrut să se socotească cu slugile sale. Şi începând el să facă socoteala, i s'a adus un datornic cu zece mii de talanţi. Dar neavând acela cu ce plăti, stăpânul său a poruncit să-l vândă pe el, şi pe femeia lui şi pe copiii lui şi toate câte are, ca să plătească. Deci, căzând sluga aceea în genunchi, i se închina, zicând: Doamne, mai îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti tot. Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria. Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul din cei ce slujeau împreună cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi punând mâna pe el, îl sugruma, zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator! Şi căzându-i la picioare cel ce era slugă ca şi el, îl ruga, zicând: Mai îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti... Dar el n'a vrut, ci mergând, l-a aruncat în închisoare, până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând cele petrecute, s'au întristat foarte şi, venind, i-au spus stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l stăpânul său, i-a zis: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m'ai rugat. Nu trebuia oare ca şi tu să ai milă de cel ce este slugă împreună cu tine, aşa cum am avut eu milă de tine? Şi mâniindu-se stăpânul său, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria. Aşa vă va face vouă şi Tatăl Meu Cel ceresc dacă nu veţi ierta fiecare fratelui său, din toată inima“.

sâmbătă, 19 august 2017

Faptele vor arunca o anumită lumină

avem şi aici greieraşi
avem şi aici un tei
care trece de etajul trei
până astă seară parcă nimic nu ar fi fost
mai lipsit de sens
parcă acum l-am descoperit
când am ieşit din mine
pentru un exerciţiu de respiraţie
parcă l-aş fi primit în dar
aşa m-am bucurat de crengile lui
pe care le pot atinge cu mâna
i-am promis că repar aparatul de fotografiat
sau fac tot posibilul
pentru un telefon cu memorie bună
i-am promis că-l pozez în fiecare zi
de acum înainte
cu fiecare vrabie şi mierlă şi rândunică şi guguştiuc
şi


duminică, 13 august 2017

Aici fac trimitere la simplu fapt că


tristeţea zilnic întinsă pe pâine
nu este o metaforă
este pateul vegetal sau chiar zacusca
dacă n-o manânci cu furculiţa
este margarina sau
dacă ne putem închipui
„grăsimea tartinabilă”
nu este un capriciu raţional
un pas nesigur
pe o podea proaspăt-stingheră
este un somn-semizeu
este 13 august
iar mâine, pe 14 august
mama ar fi fi împlinit 81 de ani
dacă ar fi rămas în camera ei
pe patul ei
în curtea ei cu câini şi flori şi pisici
în grădina ei de legume cu pepeni şi dovlecei
nu în praful de stele pe care îl presar aici

cu forţa

sâmbătă, 12 august 2017

Nota de subsol a autorului

să nu mă înţelegeţi gresit
nici unul dintre foştii mei colegi nu ar fi crezut
că eu voi spăla vase vreodată
dar asta nu voia să însemne mai mult
decât că eu acceptam ridicolul
de-a veni seară de seară într-un loc
unde o săgeată căzătoare
pornea după un drum strâns
spre umbra unui zid (ce doare)
ceea ce îmi răpea foarte mult timp
iar ziua nu făceam altceva
decât să urmăresc un nor de vrăbii
sau un nor de parfum
numai astfel concepeam
facerea cerului dintre noi
când ne povesteam
la o intersecţie de umbroase cărări paralele
ce soartă tristă au avut
răniţii din vacanţe
pe sub soarele sfânt

vineri, 11 august 2017

*

îmi amintesc fiecare gest
şi fiecare gest îşi aduce aminte
în acest text îndrăgostit
îndrăgostita dictează un vis
ce-o înfăşurase în aripile unui fluture de aer
ca o iertare tristă
ca un ceva familiar
în acest timp străin

miercuri, 9 august 2017

*

poemele mele de dragoste
au hrănit şoriceii
doar copacii mă mângâniau în acest timp
pentru că altcineva le vorbise despre mine
dar ca un făcut
ei nu s-au atins
de ceea ce în realitate era intact
de emoţiile ce-mi prelungeau oboseala
ca amintire p
regătitoare a serii
când presărai funig adormiţi
şi molecule de cristal

Urare în alb

la mulţi ani şi învaţă-mă să trăiesc 
la început fără ore fixe
la sfârşit fără cuvinte
prin care trebuie să merg
fiindcă te iubesc
la mulţi ani de fiecare zi
la început în cuvinte născute la timpul
vorbirii de seară şi noapte
când nu adormi niciodată
când stai aici
la timpul
vorbirii

miercuri, 26 iulie 2017

„De aici, necesitatea titlurior explicative”

pe scări uitam treptat să admir
copilăria noastră cu ornamente
nu mai vedeam treptele de marmură albă
şi nici ţinta
: balustradele de fier gri îmbrăcate în vinilin albastru
treptele de beton cenuşiu corect măturate
iar mai apoi
zgârieturile parfumul
aşteptasem prea mult să cobor
de pe bloc
şi acum îmi era dor de voi.
nu puteam şi n-ar fi trebuit să-mi văd sinele
să-i aştept cu credinţă
fantasmele să răsară.
nu vedeam casele
doar copacii mă indreptau cu certitudine
spre muzeul
din cabina telefonică
: un con de brad de la Voineasa
banderola elevului de serviciu din 1 martie 1977
un bucheţel de gălbenele
o Dacia 1300 vişină putredă.
poveşti mai mult închipuite
şi una adevărată
ca amintire pregătitoare
: existenţa secretă a cuvintelor
o trăiesc imperceptibil
şi sunt încântată
mă-nvârt prin lume şi sunt încintată
poveştile născute în minte
merg în mai multe direcţii
şi continuă fără mine
: dacă tot nu au existat
colindă lumi ceva mai subtile

marți, 25 iulie 2017

Fără titlu

am auzit ciripitul vesel
al vrăbiilor după ploaie
şi fără nici-o legătură
cu ce făceam (cum ar fi
să-mi acopăr faţa cu braţul drept
să termin de uscat cu foenul un tricou)
am înţeles că nu se vor mai întoarce

zilele în care îmi beam cafeaua cu mama

luni, 24 iulie 2017

Dintr-o generaţie de sacrificiu

Dacă aş scrie acum
„Mi-e dor de inima mea”
s-ar înţelege ceva greşit
sau cine ştie
aş candida pe ultimul loc eligibil la „Crizantema de aur”
este posibil orice
dintr-o premisă falsă
atât de ambiguă
de fapt dintr-o presupunere
de fapt mă aflu în singurul loc posibil
unde sunt cea ma tânără şi cea mai bună şi răbdătoare
deşi uneori îmi vine să le spun celor de-aici
ceva enervant
cum ar fi
pe-o doamnă de 90 de ani
care spune că la Romancierilor unde coboară ea
se află o policlinică veche, „Cetatea Hristia”
s-o întreb
locuiţi în judeţul Constanţa
sau dacă mă gândesc bine chiar în Bulgaria
şi veniţi de atât de departe aici
în Drumul Taberei la cardiologie
cred că este o adevărată aventură, nu?
Dar privirea îmi cade la timp
pe bermudele unei doamne de 100 de ani.
E mai grasă decât mine şi
trebuie că am în privire ceva din Mr. Bean
fiindcă e vădit iritată şi-atunci încep
să citesc : „Pentru serviciile medicale
decontate de Casa de Asigurări de Sănătate
nu se pot solicita plăţi suplimentare sub nici o formă”.
„Dar ce notaţi acolo, scumpă doamnă?”
”What?”. Nu-mi vine să cred şi-i arăt domnului de 110 ani
căţelul din cercul roşu barat
de pe uşa de la psihiatrie
devin euforică şi la neurologie numai ţigările
au semnul „interzis”
rând pe rând sosesc din autobuze, camioane şi macarale
doamne şi domni cu vârste între 100 şi 200 de ani
foarte vioi şi dornici să intre în faţă
nu au timp de pierdut
în singurul loc unde
sunt cea mai tânără şi respectuoasă
cu tot viitorul înainte
de-o viaţă

Răţuşte adevărate în Grădina Botanică din Bucureşti.

Şi mai încolo, povestind despre Grădina Botanică din Craiova, o salcie nemaiîntâlnită, eu şi Silvana-Manuela, prietena dintotdeauna din copilărie.
Sâmbătă seara, înainte de-a merge La Plăcinte înainte.








vineri, 21 iulie 2017

21 iulie, 2017

Înţelepciunea de-a nu te considera primul şi singurul într-un domeniu al încruntărilor.
Carnea este durere sub duş.
Florilor nu le-a plăcut că am plecat de-acasă.
Fenomenologia amintirii şi tradiţia privirii interioare. Trebuia să spun adevărul ca să-mi amintesc acest titlu de subcapitol din cartea lui Ricoeur despre memorie, istorie, uitare.
Un gest pe jumătate.
Un om care ieşit din minţi, şi le pierduse.
Sunt frumoşi oamenii. Ca nişte pietre.

sâmbătă, 15 iulie 2017

Acum 30 de ani

Şi ca să nu rămânem îndatorați față de timpul trecut pe care tocmai l-am aniversat (căci în el a fost întâlnirea, în bucuria că suntem, în nostalgia de-a retrăi ceva ce nu mai putem atinge, iar nu în lauda a ceea ce am făcut de atunci până acum), adaug şi câteva fotografii de acum treizeci de ani 




La 30 de ani de la absolvirea Facultăţii de Filosofie

Surprinşi de aparatele foto aşa cum suntem azi. Acum  o săptamână, pe 8 iulie 2017






luni, 10 iulie 2017

Descult in iarba

La Valter, la Cumpana. Ieri, cu Maria noastra. In vizita la bunii nostri prieteni Simina si Cezar Balasoiu





Posteaza-ma doar pentru tine :)

Cu buna mea prietena Ana Nagy la intilnirea de 30 de ani de la absolvirea Facultatii de Filozofie din Bucuresti. 
Acum doua zile, adica simbata, 8 iulie 2017




joi, 6 iulie 2017

6 iulie 2017


nu ştiu de ce tocmai astăzi
mi-am dat seama
că aş putea fi un copil model
fiindcă numai astăzi m-aş bucura
cu toate străzile din univers
de pantofii cumpăraţi de mama
fără să-mi doresc alţii
numai astăzi m-aş bucura
prin toate cartierele lumii
de rochiţa cumpărată de tata
fără să visez o crinolină de bal
numai astăzi aş îmbrăţişa păpuşa primită
la nouăsprezece ani
cu sentimentul că valorează


cel puţin cât nouăsprezece trandafiri

miercuri, 5 iulie 2017

Pe Drumul Trecătorii

„Coborâţi de pe ziduri, cei trei văzură la lumina lunii, aşezaţi într-un ţarc mic, catârii unei caravane. După sacii plini de lângă aceştia îşi dădură seama că negustorul venea de dincolo, din podişurile Deralei. Calea era foarte lungă şi primejdioasă, iar cei care se încumetau pe ea erau puţini, şi foarte pricepuţi şi curajoşi. Desigur, mai erau şi unii obraznici, oameni fără minte, care se avântau pe Drumul Trecătorii şi pe alte asemenea căi primejdioase doar pentru a se grozăvi. Puţini scăpau cu viaţă în primele zile ale drumului, iar cei care scăpau se întorceau îndată acasă, cuminţiţi pentru totdeauna. Sau, mai rar, deveneau oameni adevăraţi”.


Mihai-Andrei Aldea, Drumul spre Vozia, Partea I – Cei Trei şi Pădurea cea Mare, Editura Evdokimos/ Fundaţia Profesor George Manu, Ediţia a IV-a, 2017, p. 10.

duminică, 2 iulie 2017

Litost

„Ce este litost? E un cuvânt ceh intraductibil. Prima silabă, care se pronunţă lung şi
Accentuat, aminteşte plânsetul unui câine părăsit. Zadarnic caut pentru sensul acestui cuvânt echivalentul în alte limbi, deşi cu greu îmi pot imagina că sufletul omenesc ar putea fi înţeles fără el”.
Milan Kundera, Litost, în Cartea râsului şi a uitării, Traducere de Mariana Vorona, Revăzută de Jean Grosu, Humanitas, 2013, p.142.

Desăvârşiţi şi aleşi

2 iulie, 2017
Astăzi, la predică: „Dumnezeu nu îi alege pe cei desăvârşiţi moral, ci îi desăvârşeşte pe cei aleşi”.

miercuri, 28 iunie 2017

Gura mea-i un fel de carte acum

o pată de sânge care nu poate vorbi
cel puţin două ore
şi trebuie numaidecât să consemnez asta
face parte din jocul nostru comun
din plimbările noastre prin Bucureştiul lui Mircea Eliade
eram în laborator şi nu te îndepărtai de mine
îmi era foarte cald
şi nu mai ştiam ce voi face
voi duce la gunoi cartofii şi legumele stricate din cămară
poate sunt încă în armonie cu ursuleţul de pluş natural
dar corpul tău în canicula autobuzului bucureştean
nu l-aş putea restrânge aici
întinde-te deci şi dormi
geană dupa geană
ah, serile astea lungi şi frumoase de vară!

sâmbătă, 24 iunie 2017

Jurnal la timpul real (II)

Sâmbătă, 24 iunie 2017

Pe la prânz, fără să vreau, dar cu intenţia clară de-a achiziţiona o seringă de 2,5 ml pentru spălarea gingiilor, intru  în Farmacia Inimii Catena dintre Piaţa Drumul Taberei I şi Drumul Taberei II. Mă aşez resemnată la coadă şi gândul meu începe să zburde prin pescăria din apropiere.
Când, fără să vreau, o aud pe doamna aşezată la rând chiar în faţa mea: „O întrebare scurtă, ca să ştiu dacă o omor sau nu pe prietena mea: aveţi cumva oferte pentru persoanele care intră azi în farmacia dumneaneavoastră îmbrăcate în ie?. Că ar fi văzut asta într-o reclamă; şi am scotocit prin tot şifonierul după o ie”. „Da, avem o gamă de produse cosmetice: cremă de corp, cremă pentru mâini, pentru picioare…”. „A, ce bine! Că mai are obiceiul să mă trimită în locuri aiurea. O cremă pentru picioare, vă rog!”. „Sigur. Aveţi reducere 50 la  sută”. „Perfect, perfect, vă mulţumeeeesc”.
După ce îmi vine rândul şi îmi iau siringuţa fără ac (deşi poate ar mai merge o flagelare după aceea de ieri, de la stomatolog), farmacista mă întreabă dacă nu vreau să profit de ofertă, că tot sunt îmbrăcată în ie. „Sigur, sigur că da”, răspund automat, realizând cât de grea e opţiunea: nu fac mâinile şi piciorele parte tot din corp? Nu verbalizez, optând pentru protejarea zonei cu pielea cea mai accidentată: picioarele. Mai precis, tălpile.
Mă simt chiar relaxată (cum scrie pe prospect) de la crema asta cu extract de lămâie şi mentă, fără nici un alt gând.

De fapt, cărei persoane i se adresează scriitorul :) când se-apucă să-(şi) dezvăluie cele mai adânci bătături şi crăpături, pe care în actul obişnuit al comunicării nu le poate arăta nici oamenilor cei mai apropiaţi din viaţa lui?

vineri, 16 iunie 2017

Jurnal la timpul real

Vineri, 16 iunie 2017
Aseară, înainte de a avea o discuţie foarte plăcută cu prietena mea Ana, am ascultat la Clubul Țăranului de la Muzeul Naţional al Țăranului Român conferinţa lui Şerban Anghelescu despre ”Evanghelia după Satan: Maestrul şi Margareta”. De fapt, mai mult despre capul lui Berlioz, despre soare, despre lună.
N-aş fi fi fost acolo dacă bunul nostru prieten Valeriu Pantilimon nu mi-ar fi adus la cunoştinţă evenimentul atât de aşteptat de cunoscători.
De fapt de dragul acestora din urmă m-am dus acolo, Florin fiind, împreună cu Valeriu şi Mugur şi desigur alţii, unul dintre cei mai şarmanţi „recitatori” ai replicilor cu tâlc din roman. Nu-mi vine nici una în minte acum şi nu am nici cartea la îndemână. De fapt, eu am citit cu mare greutate cartea prin anii ’80 (mai mult din snobism). Dar vorbirea domnului Anghelescu – cel mai iubit, poate, dintre profesorii lui Florin – m-a pus pe gânduri şi cred că am s-o recitesc. Când va fi timp. Când mă voi considera în stare să înţeleg de ce Woland este lăsat să îşi vadă de treabă, făcându-şi de cap prin lumea întreagă.
Azi după amiază ieşii din casă cu gândul să mă programez la cardiologie la policlinica din faţa blocului. Când ajunsei la uşa cabinetului, realizai că nu am la mine trimiterea de la medicul de familie.
Atunci mă dusei la Mega Image cu gândul să cumpăr o pensetă şi o pilă de unghii, dar luai de fapt o forfecuţă, un aparat Raid cu pastile laminate împotriva ţânţarilor şi o cutie de rezerve.
Cu gândul de a ajunge la un ’41 ca să mă ducă o staţie la cel mai apropiat centru de încărcare a abonamentelor RATB, trecui şi prin Piaţa Moghioroş ca să iau roşii, castraveţi şi ardei. De fapt luai caise, pe urmă piersicile mi se părură divine, iar cireşele de-a dreptul rupte din rai, aşa că-mi încărcai sacoşa cu fructe călătoare prin vară.
De la Plafar aş fi vrut să iau un Sveltaflor (că tot degeaba), dar văzui un fond de ten în cutiuţă şi viteaz cum n-a mai stat, aşa că mă gândii să-l încerc. Aş mai fi vrut să iau o pâine feliată de alături, dar luai de fapt două lipii negre cu seminţe, apoi sării in tramvai.
Cobor bine mersi la prima staţie – peste drum este Centrul de carduri şi abonamente – dar traversând realizez că în staţia lui 25, 8, 35, şi chiar 47 (uneori) bate un soare cumplit şi cum la semafor aştepta un 138, o iau la fugă pâna în staţie ca să-l prind după ce o zbugheşte peste trecerea de pietoni.
Deja în autobuz, realizez că nu mi-am încărcat abonamentul (începând de mâine, of course). Sunt deja foarte enervată pe mine, când îmi dau seama că dacă tot sunt în autobuz, ar fi bine să merg până la centrul de la AFI, ca să nu mă întorc acasă cu sentimentul ratării. La întoarcere traversez să aştept tot un 138 sau un 137 (era atâta soare în staţia de tramvai!). Dar autobuzele astea parca ar fi existat numai în mintea mea. Ideea e că pierdusem foarte mult timp. Dar nu-mi pare rău, căci aşteptind autobuzul… dar despre asta poate scriu diseară un poem, legat şi cu ce-am făcut azi-dimineaţă când mi se părea foarte, foarte frumos.


Actualizare. Sâmbătă, 17 iunie 2017

Mă-ntorc de la tomberoanele unde se aruncă obiecte mari şi zăresc în uşă, pe dinafară, intactă, cheia uitată aşa de-aseară. Ceea ce s-a demonstrat. De fapt aceasta era şi cheia poemului.

joi, 15 iunie 2017

Şi dacă de cu ziuă...

Şi dacă de cu ziuă se-ntâmplă să te văz
Desigur că la noapte un tei o să visez,
Iar dacă de cu ziuă eu întâlnesc un tei
În somnu-mi toată noaptea te uiti în ochii mei.


Mihai Eminescu

vineri, 9 iunie 2017

Să-mi fac album


sunt de-ajuns câteva ore în stranietatea unui tren
ca să înţelegi
fişele cu evoluţia tumorii la cobai
din studenţia unchiului Ionel
găsite într-o carte de Yeats:
locul injectării,
decedate,
sacrificate,
decedate fără tumoare
pierdute sau scăpate
determinările tumorale
crăpate sub o piatră sărmană, arşiţă şi tunet
căci e mai greu s-alături literele într-un sunet
promisiunea unui album
acum, când omenirea nu mai e atât de ocupată
cu pozitivismul logic
şi orice text le poate fi accesibil
celor ce vin din afara lui

că tot am ieşit din poem

miercuri, 7 iunie 2017

Dragul meu,

cât de fericită mă văd prin ceaţa lungilor ore
şi cuvintele aruncate la-ntâmplare
dintr-o dată rămân nesfârşite
iartă-mă mie îmi este frig şi astăzi
dacă frunzele nu sunt paşii tăi
iar făptura ta parcă ar sta
în cuvintele aruncate la-ntâmplare
şi mai ales seara eşti mai aproape de mine
decât aerul şi nu ne vom vedea cu anii
un bec un cercel o diodă o boxă
mai mulţi ani de când
un anumit foşnet al frunzelor
dar când arunc ceva la gunoi
tot eu parcă m-aş prăbuşi
ca un evantai stricat ca o pălărie de soare
luată de vânt
ar mai fi des pus că
dincolo de trăirile mele morale
desenez pe la colţul străzilor linii şi cerculeţe
în care adorm câinii fără stăpân
romburi de care se-aglomerează teoremele
mie oricum mi-e somn prin ceaţa lungilor ore
chiar dacă-mi este şi frig

marți, 30 mai 2017

Drum bun, Mugur!


Mugur a fost şi va rămâne în amintirea mea un om plin de farmec şi căldură, un om a cărui dragoste de prieteni şi plăcerea de a-i strânge împreună deschidea cerurile, un om al cărui umor dezinvolt putea închide gurile rele.
Când Florin mi-a făcut cunoştinţă cu el, în toamna târzie a lui 1992, cicatricea târnăcopului mineresc primit frontal în iunie 1990 era încă atât de vizibilă, dar Mugur glumea senin pe seama ei. Aceeaşi seninătate şi-a păstrat-o până în ultima clipă. Când l-am văzut pentru ultima dată la spitalul Bagdasar Arseni la terapie intensivă, încă nu ieşise din coma profundă. Dar după patru intervenţii chirurgicale pe creier, avea acelaşi profil de efigie. Nu părea un muribund, dovadă că s-a trezit din comă. De aceea vestea plecării lui a căzut atât de greu: aşteptam veşti bune despre recuperare.
Despre curajul şi mila lui Mugur crescute dintr-o vie sensibilitate se pot spune multe, dar acum îmi vine în minte o scenă despre care pot spune cu mâna pe inimă că îl situează în rândul poeţilor existenţei care „poartă răspunderea umanităţii, chiar şi a animalelor”.
În casa în care locuia prin’96-’97 se aciuiseră nişte şoricei. La un moment dat cineva îi adusese un „grâuşor” special ca să scape de ei, dar nimeni din familie şi dintre prieteni nu se îndura să întindă capcana, ca să nu comită indirect o crimă. Fapt este că într-o bună zi un şoricel mai întreprinzător a dat de punga cu grâuşor şi apoi ameţit a fugit în curte, fără să mai ţină cont că astfel se expune. Mugur l-a zărit, dar până când să-l ajungă a fost înhăţat de Blackie, un câine mare şi pufos. Dintr-un salt, Mugur l-a smuls pe nefericitul şoricel direct dintre colţii lacomi: „Măcar Blackie nu o să moară” a spus şi privirea lui albastră a străluminat întreaga curte.
Despre cum asculta şi proiecta Mugur muzică în ultima casă în care a stat, despre cum o interpreta, despre bucuria de a se înconjura de tineri şi de a le înţelege gusturile, despre câte cărţi şi filme avea în plan sunt atâtea de spus, încât s-ar putea scrie un roman. Mi se pare incredibil că n-am să-l mai văd pe omul care emana speranţă şi optimism chiar şi în cele mai dramatice situaţii.

Drum bun, Mugur! Domnul să trimită oştile îngereşti să te aibă în pază şi să aducă mângâiere familiei!

http://razvan-codrescu.blogspot.ro/2017/05/ne-parasit-mugur-vasiliu.html

sâmbătă, 27 mai 2017

Vremea Florenei (Fragmenţel)

Dar ce altceva să fac decât să uit acea secvenţă în care fără să ştiu nimic despre ce a fost înaintea mea şi nici din ceea ce va fi după aceea m-am trezit în camera goală? Poate trebuia să nu te mai văd pe tine pentru a vedea cu adevărat? Poate trebuia să nu te mai ascult, să nu te mai citesc, ca să aud şi să înţeleg acele cuvinte pline de sens pe care le ignoram fără să vreau asta neapărat? Cine ar putea înţelege pelerinajul dintre două blocuri?
Trecusem prin parc şi nimic nu mai ştiam despre străzi, doar atât: te-ai purtat cu mine ca un dac liber în contact cu civilizaţia romană, pot să ţin minte cât te-a enervat gluma asta. Dar nu pentru că ai fi fost vreun justiţiar al istoriei trecute, dimpotrivă, erai un râvnitor exemplar la experimentele oricărei alchimii care te-ar fi proiectat cât mai departe de sinele tău abrupt, chiar dacă şi profund.

Visam că  va suna telefonul şi-mi aminteam cât de trecătoare sunt toate pe lumea asta: peste ani vei găsi în această cameră goală o fetiţă dansând îmbrăcată în rochiile mele; încă nu îi vin bine, dar peste sute de ani acest amănunt va fi chiar inutil.

joi, 25 mai 2017

Scrisorile Ursulei (fragmenţel)

„Şi fiindcă mirosea năucitor a frunze abia ivite şi anotimpul îşi vestise plîngerile, vîrstnicul meu domn, am pornit înapoi spre casă, învăluită în crepuscularul vînt albastru. Se înstăpînise un zgomot neliniştitor, gravul meu domn, căci ploaia aceea fierbinte săturîndu-se de curgerea ei aproape tăcută, începuse să rîdă de pe acoperişuri. Pe străzi nu mai era nimeni, şi plutea un miros răcoros, emoţionant de singurătate”.

miercuri, 24 mai 2017

Vremea Florenei (fragmenţel)

Mihăiţă continua să mă caute. Intra la noi în bloc, urca la etajul doi, suna la apartamentul 9. De obicei îi deschidea tata. − Săru’mîna, Florena e-acasă ? − Nu e, măi băieţelule. A plecat cu o prietenă. Se pregătesc pentru bacalaureat. − Da’ tu unde stai? Că nu te-am văzut nici pe-aici, nici pe la F 9. − Eu stau la G 6. − Şi te lasă mama ta să vii singur pînă aici? − Mami mă aşteaptă jos. Am adus prăjituri pentru Florena − şi îi întindea tatei pacheţelul învelit în celofan şi legat cu fundă de panglică subţire. 
Tata era deja pregătit cu o ciocolată Kandia.

Draga mea D (fragmenţel)

Pentru că o leg de persoana mea, proza mă şi doare  - îmi zisese în treacăt.
Ne-a spus să ne facem de lucru. Eu o să scriu poezii. Măcar de mi-aş aminti.

În filozofie, materia şi conştiinţa trebuie să se găsească în bună înţelegere. Ar trebui măcar să visez, să ştiu.

marți, 23 mai 2017

O poezie de Gabriela Blebea


Dedicată doamnei Janina Ianoşi şi domnului Ion Ianoşi
cu o zi înainte de Conferinţa "Sublimul în cultură"

Pentru că am simţit acelaşi lucru recitind din cărţi 
şi pregătindu-mi comunicarea
(tot farmecul vieţii
din anii studenţiei '83-'87
cînd scriam la teza de licenţă
apoi din anii 1993-2003
cînd scriam la teza de doctorat)
şi pentru că este păcat 
ca acest tribut să rămînă ascuns,

cu acordul ei, 

Poezia 1 din 18 mai 2017 

N-am ştiut c-aţi murit 
pentru că eu murisem
mai demult
şi atunci voi eraţi vii.

N-am ştiut c-aţi murit
că nu mai ştiu cine e viu 
şi cine e mort.

Sînt morţi cu care vorbesc zi de zi.
Sînt vii pe care nu-i aud cu anii.

N-am ştiut c-aţi murit
şi, uite, azi sînteţi pentru mine cei mai vii.

Gabriela Blebea



Cum rămâne cu sublimul în existenţă


Vineri, pe 19 mai, am participat la CONFERINȚA NAȚIONALĂ DE ESTETICĂ ȘI FILOSOFIA ARTEI ION IANOȘI, EDIȚIA a V-a, cu tema SUBLIMUL ÎN CULTURĂ
Redau mai jos două fragmente sugestive pentru originalitatea interpretării acestei noţiuni în cursurile şi discursurile profesorului Ion Ianoşi

„Gânditorul de pe ţărmurile Mării Baltice avea să afirme la capătul tratatului său de etică: două lucruri umplu cu mereu nouă şi crescândă admiraţie şi veneraţie sufletul, cu cât mai des şi mai stăruitor se ocupă gândirea de ele - „cerul înstelat deasupra mea şi legea morală în mine”. (…) (şi) Nu este oare o călătorie pe mare prilejul nimerit pentru intuirea acestei frăţietăţi dintre sublimul din afară şi dinăuntru, extensiv şi intensiv? Navigatorul solitar contemplă cerul înstelat deasupra-i: de ce n-ar contempla el şi legea morală din inima lui? Şi de ce n-ar putea fi el un strâmtorat fugar care străbate întinderile vijelioase ale Mării Mediterane şi care aspiră spre înălţimile învăluite în ceaţă?!” (Ion Ianoşi, „Alegerea lui Iona”, în Izvoare biblice, 1994, p.145).
Potrivit etimologiei latine, „substantivul sublime (înălţime) şi verbul sublimo (a ridica în sus, a înălţa, a ridica în slăvi pe cineva ) se continuă în adjectivul sublimis care înseamnă înalt, dar care mai înseamnă şi măreţ, nobil, ilustru, elevat – şi în adverbul sublimen (pe cer, în văzduh)  care ne sugerează mai lămurit modul în care  fost el compus, din sub şi limen, ultimul însemnînd prag sau chiar pragul uşii. Rezultatul e cît se poate de paradoxal, deoarece alatură ceva aflat dedesupt cu ceva aflat deasupra, într-o concomitenţă contradictorie, dar cu tîlc, chiar cu unul decisiv în extrapolare figurativă. Sublimul indică un efort ajuns pînă la pragul de sus al unei uşi şi, finalmente, al oricărei situaţii” (Ion Ianoşi, Sublimul în estetică, 1983, p.11).

Lumea acestor valori în spiritul cărora ne-am format într-o societate pe care atunci în mod nedrept o consideram ostilă a fost cotropită de barbaria capitalului şi a egoismului, de barbaria terorismului multiform: terorism politic-ideologic-religios, terorism economic, terorism financiar, terorism instituţional (mai „subtil” decât cel din timpul „cortinei de fier”).


Cât de inaccesibili îmi par acei ani în care observaţia „există o anume nesincronie între teoria şi practica sublimului” (Ion Ianoşi, Sublimul în estetică, 1983, p.17) se aplica doar raportului dintre artă şi teoria ei!

http://infoub.unibuc.ro/wp-content/uploads/2017/05/program-conferinta-nationala-ion-ianosi-2017.pdf



sâmbătă, 20 mai 2017

Astăzi Florin ar fi împlinit 56 de ani


Îl regăsesc în acest fragment dintr-o carte prelucrată şi îngrijită de el. Şi sper să îl regăsească tot astfel cei care l-au cunoscut, iar cei ce nu l-au cunoscut – să îl afle.

„Căci aceasta este adevărata desăvîrşire: a nu ne despărţi de viaţa păcătoasă ca nişte robi, din teama de pedeapsă, nici a lucra binele întru nădejdea răsplătirii, cîştigînd viaţa evlavioasă printr-un schimb negustoresc. Ci – ridicîndu-ne peste toate, deci chiar peste cele rînduite nouă prin făgăduinţă – să ne înfricoşăm de un singur lucru: de căderea din prietenia lui Dumnezeu; şi să socotim un singur lucru de cinstit şi de iubit: să ne facem prieteni ai lui Dumnezeu. Aceasta este, după judecata mea, desăvîrşirea vieţii. Şi tot ce vei dobîndi prin ridicarea înţelegerii tale spre ceea ce e măreţ şi dumnezeiesc va fi dobîndit spre folosul multora. Căci folosul va fi de obşte, în Domnul nostru Hristos Iisus, Căruia îi este slava şi stăpînirea în veci. Amin!”


Din „Anexă. Sfîntul Grigore de Nyssa: Despre viaţa lui Moisi sau despre desăvîrşirea prin fapta bună”, Evghenie Vulgaris, Îndeletnicire iubitoare de Dumnezeu: tîlcuiri la Pentateuh, ed. îngrijită de Florin Stuparu, Ed. Sophia, 2012, p.647.

miercuri, 10 mai 2017

Odă către vântul de vest

toţi măscăricii au râs într-o seară
ascultând povestea poetelor de altădată
pe treptele mici ce coborau din Urmuz
numai ca să urce în autobuz
printre focuri de artificii
pe străzile strâmte dintre rânduri
au alunecat de la locul lor
în ceştile goale
în clinchetul tacâmurilor de argint
au trecut mai departe
până a doua zi la opt seara
când ceva din nou s-a sfârşit