marți, 20 decembrie 2016

Creative writing


Dumnezeu este
şi timpul le rezolvă pe toate
am pierdut dragostea ta
ai găsit dragostea mea
acum văd din interior

de unde-ncepe-un zid

luni, 19 decembrie 2016

Paradoxuri ale politicului: cât de puternic este simplul cetățean

Ceea ce spun aici poate părea pentru eventualii cititori un fel de a vorbi pentru a dezerta din realitate. 
Realitatea este că despre partea vizibilă a puterii politice se poate vorbi și „din carte”, atâta vreme cât aceasta nu este sursa de inspirație, ci un mijloc prin care înțelegi mai bine ceea ce trăiești și ceea ce se întâmplă în societatea din care faci parte. Este singura „revanșă” individuală a celui exclus sau auto-exclus din jocurile puterii politice ai cărei reprezentanți transmit mesaje laconice sau obscure, care pot fi decodate numai în proximitatea scenei pe care evoluează pentru un timp scurt și mai ales în culisele acestei scene.

Este una dintre puținele posibilități neamăgitoare de a contempla exercițiul puterii acum, când în așteptarea rezultatelor negocierilor pentru formarea noului guvern se fac fel de fel de speculații și scenarii. 
Tocmai pentru a nu deveni cu toții robii unui discurs alienant, cred că se merită din când în când să ne amintim cum se poate vorbi despre politic dincolo de ideologia unor partide mereu schimbătoare, dincolo de răfuielile între cei care constituțional dețin puterea și cei care o dețin potențial (în urma centralizării rezultatelor alegerilor), urmând a fi validați de cei dintâi.

În așteptarea propunerilor pentru viitorul prim ministru și ale noului guvern, când în ciuda evidenței majorității parlamentare (PSD + ALDE) se speculează/negociază posibilitatea altor soluții, în așteptarea reacției președintelui Klaus Johannis la aceste propuneri, îmi este cât se poate de clar că dacă rostul puterii ar trebui să fie acela de a rezolva „problema binelui politic sau a răului politic” (Paul Ricoeur, Istorie și adevăr), chiar și în interiorul celei mai bune dintre lumile politice posibile, aceea democrată, jocul politic este interesat mai curând de cucerirea și conservarea puterii. 

Dar „scena” puterii este și locul principal în care cetățeanul, individul, subiectul politic își poate manifesta nemulțumirile legate de modul în care cei aleși răspund năzuințelor alegătorilor, iar aceasta este o expresie a autonomiei cucerite de individ în epoca modernă, după un lung ocol filosofic. 

Paradoxurile universului politic, observa la un moment dat Ricoeur, sunt legate de caracteristicile „politicii” de a dezbina (iar acest lucru s-a văzut limpede în Romania ultimilor ani) și totodată de specificul „politicului”, în calitatea lui de principiu coagulant, de formă a existenței statului, de „esență” neschimbătoare a faptului că oamenii se adună mai mulți la un loc pentru a deveni mai puternici și își instituie norme și legi pentru a putea duce la împlinire rostul existenței lor în spațiul public.

Într-un regim democratic, separarea puterilor poate însemna și o diminuare a puterii, ceea ce, iarăși, se poate intui în zilele acestea. Cei puternici depind unii de alții, de jocurile din culise, iar autoritatea este demistificată prin imaginile slăbiciunilor conducătorilor despre care simplii indivizi apărați de indiscreția mass-media sunt pe deplin informați. În acest sens, paradoxal, în timp ce puterea politică propriu-zisă scade, puterea individului, chiar dacă nu deține suveranitatea vremelnică, crește: fie pentru că acesta înțelege mecanismul puterii și își permite să fie indiferent, fie să ia atitudine atunci când consideră de cuviință; fie pentru că el, individul nu înțelege nimic din cele ale politicului și își vede liniștit de viața lui, în timp ce aceia aflați în vîrful piramidei politice (de unde, în democrații se asigură un oarecare confort pentru toți membrii societății) duc o luptă acerbă pentru a-și păstra locul.

Pe cât de neputincios ca persoană față de manifestările iraționale din sfera economicului, politicului și geopoliticului, pe cât de mic la scara universului a cărui rațiune rămâne de nepătruns, pe atât de puternic este individul ca spectator liber și cuvântător. 

Iar singura mea dorință ar fi să-mi pot păstra statutul acesta de subiect civic al unei societăți democratice pentru care au murit atâția nevinovați în decembrie 1989 și chiar nu m-aș supăra dacă noul guvern tot ne-ar da ceva.

http://www.activenews.ro/stiri-politic/Paradoxuri-ale-politicului-cat-de-puternic-este-simplul-cetatean-139274

vineri, 16 decembrie 2016

Ora de plâns, plimbarea de lacrimi


totul a trecut prea repede, mamă
credeam că o să dureze o veşnicie
şi abia acum îţi văd sufletul
un uriaş de sticlă
ridicat
nu de imaginaţia mea


miercuri, 14 decembrie 2016

Dragii mei,

ne-am jucat de-a interviul acum 30 de ani
şi-mi amintesc foarte bine
ce grea lumină este timpul”
dorinţa de-a fi
mereu împreună cu voi
prin norii de argint
plopul, măceşul, platanul
pe celălalt mal
aşa, fără timp
ţipătul trenului (în gară)
demonstra că este posibila repetarea
armonia vagoanelor
tânguirea conductorului neaşteptat
aripa ocroritoare
slind în blânda insomnie
sergentul care-avea busolă
mai avea un consătean
sub aripa ocrotitoare-a febrei
o libertate şi-o inerţie
un indiciu al absenţei
în spaţiul înflorit

marți, 13 decembrie 2016

De ce nu este grav absenteismul la urne

După încheierea alegerilor legislativului, și de data aceasta prezența românilor la vot în număr mic este criticată pe mai multe tonuri, mergând de la acela dojenitor sau înțelegător-justificator, până la acela acuzator sau de-a dreptul insultător-sumbru-prevestitor.

Sigur că este destul de stânjenitor absenteismul în condițiile în care personalități politice sau culturale au făcut apel la conștiința civică a populației cu drept de vot, unii mizând pe autoritatea exemplului personal, alții pe forța jucăușă a paradoxului („(…) Dacă vă enervează toți politicienii, mergeți al vot! ”), dar nu este mai puțin adevărat că în logica consolidării democratice ceea ce contează mai mult sunt tendințele, aspirațiile socio-culturale, opțiunea politică și străduința aleșilor de a onora încrederea celor care i-au votat, și nu atât prezența la urne în număr cât mai mare a cetățenilor. 

Mai mult, absenteismul nu indică neapărat neîncrederea populației în sistem sau dezamăgirea, reacția tacită de indiferență față de soarta unei clase politice ce a înșelat așteptările cetățenilor. Într-o țară relativ recent ieșită dintr-un regim politic în care votul unor conducători impuși era formal și obligatoriu, acest comportament electoral poate exprima la fel de bine fie un gest de administrare a propriei libertăți politice, după cum fiecare crede de cuviință, fie siguranța că sistemul a început să funcționeze atât de bine, încât nu mai este nevoie să fie împins înainte de toți cei „apți” să voteze.

La interpretarea aceasta exagerat de optimistă a procentului mic de votanți (39%) din data de 11 decembrie 2016 m-am gândit amintindu-mi o vorbă a bunicii unei prietene din copilărie: „Numai război să nu fie!” – iar acestea nu erau figuri retorice menite să astâmpere revolte sau mâhniri juvenile, ci dorința puternică  a unui om trecut prin cele două războaie mondiale din secolul trecut. 

Este clar că nici-un partid nu va putea rezolva niciodată și nicăieri problemele cu adevărat importante ale fiecărui individ în parte sau ale omenirii: viața și moartea, iubirea și credința, frământările sufletești și mintale. Cei care s-au născut să spargă geamuri, vor sparge geamuri. Cei care au fost programați genetic să se-ntrebe de ce s-au trezit dimineața sau ce e cu ei pe lumea asta, o vor face până în ultima zi (dar nu și în ultima clipă). Toate acestea țin de alte puteri decât de aceea politică. Ce poate administra puterea politică în raportul omului cu el însuși este granița dintre răul pe care și-l poate face lui însuși (fiind „condamnat” la libertate) și răul pe care  îl poate face celorlalți uzând nelimitat de libertățile lui. 

Ce mai poate face puterea politică în ordinea valorilor mereu actuale și a sănătății psiho-morale a indivizilor, este să contribuie la creșterea capitalului de speranță într-o viață mai bună, a sentimentului de siguranță și echilibru în spațiul public intern și în relațiile internaționale. Dacă tot am spus această naivitate, să mai adaug și speranța că majoritatea parlamentară va propune măsuri de bunăstare socială pe care guvernul în care se regăsește  chiar le va face reale.

Până una-alta, eu voi considera că România începe să meargă pe un drum bun, atunci când nu voi mai întâlni la tot pasul case de amanet și magazine second–hand.

Nici-un partid politic nu poate face miracole, dar e mai bine să fii cetățean într-o țară în care partidele alternează la putere, decât într-o țară guvernată de un partid-stat unic. E mai bine să stai într-un loc unde puterile statului se limitează una pe alta, decât într-o utopie în care un lider „carismatic” ia decizii abuzive de capul lui.
Este preferabil să ai libertatea de a nu merge să alegi (din motive diverse), decât să fii obligat să votezi conducători impuși de sistem.

Oricât de complicate ar fi sistemele electorale postmoderne (uneori inaccesibile înțelegerii simplilor cetățeni), participarea electorală în regimul alegerilor libere rămâne una dintre expresiile democrației. Psihologic vorbind, ideea cultivată prin toate mijloacele mai ales în campaniile electorale că rezultatul alegerilor care exprimă viitoarea direcție de guvernare depinde de opțiunea exprimată de alegător, ar trebui să aducă un fel de bunăstare civică sau măcar un sentiment de demnitate. Dacă lucrurile nu stau chiar așa este nu numai fiindcă doar unii dintre participanții la jocul electoral pot fi câștigători, cât mai ales pentru că foarte puține dintre promisiunile electorale sunt respectate.

http://www.activenews.ro/stiri-politic/De-ce-nu-este-grav-absenteismul-la-urne-139073

miercuri, 7 decembrie 2016

Emoţii personale înainte de alegerile parlamentare


Se apropie cu pași grăbiți alegerile parlamentare și încerc să simt că exist mai mult ca cetățean. Și spunând asta, folosesc o expresie din cartea lui Philippe Braud, Le jardin des délices démocratiques. Pour une lecture psycho-affective des régimes pluralistes (1991), tradusă și în românește cu titlul Grădina deliciilor democrației. Pentru o lectură psiho-afectivă a regimurilor pluraliste(f.a.). În limbajul curent, reamintește Braud, „a fi cetățean", este una dintre expresiile ce concentrează potențialul simbolic al democrației de a reactiva stima de sine, favorizând identificarea legitimatoare cu sistemul politic. Chiar dacă statutul său concret rămâne foarte diferit de la un regim politic la altul și de la stat la stat, încărcătura psiho-afectivă este aceeași la  nivel individual, iar maniera în care se percepe din punct de vedere emoțional cetățeanul în viața politică democratică face ca această noțiune să fie încă eficientă în discursul electoral: „Chiar artificială și intermitentă, identitatea de cetățean aduce o compensație neinfinitezimală prețurilor inegalității suferite în viața reală.
 
Pentru un timp (cel al atenției consacrate campaniilor electorale și al declarațiilor oamenilor politici) se impune în conștiința celor «rău situați» în sânul ierarhiilor sociale, impresia de a exista mai mult, de a fi mai mult recunoscut. Refulând pe orbite secundare, identitățile lor concrete de producător (supus indicațiilor altuia), de consumator (cu o slabă putere de cumpărare), de rezident (locuind în inconfort) etc., retorica cetățeanului aduce pe scena politică o oarecare «destindere a eului», adică o calmare momentană a frustrărilor sociale, prin uitare (negare) a inegalităților sau inferiorităților reale”. Uitându-și grijile personale în moment solemne, „cetățeanul ajunge la o sensibilizare față de chestiunile de interes general în care se afundă și uită preocupările sale imediate” (Ediția în limba română, pp. 67; 68; 69), astfel devenind facilă integrarea socială și mascarea distanței dintre scena politică și viața cotidiană.

Ceea ce vreau să spun invocând această carte este că ultima dată când am trăit astfel de emoții pozitive cetățenești a fost la alegerile prezidențiale din 1996 și nu este nevoie de sondaje de opinie pentru a crede că nu sunt singura persoană cu drept de vot din România care gândește și simte astfel. Atunci încă mai credeam că votul meu contează, credeam în „puterea” mea individuală care unită cu a altora poate muta și munții, că ceea ce gândesc și spun chiar are importanță pentru guvernanți. Și, foarte important, aveam încă sentimentul demnității cetățenești și umane, considerând că îmi pot dori „lucruri publice” și pot spera că dorințele acestea se pot îndeplini. 

Decepția mea democratică (a nu se interpreta ca așteptare subliminală a unui alt regim) a început atunci când mi-am dat seama că indiferent ce partid politic ar câștiga majoritatea parlamentară, polarizarea societății se va adânci, sub „vraja” sloganurilor neoliberale mai mult sau mai puțin explicite. Pe scurt, m-am cam săturat să fiu considerată un luzăr pentru că nu mă pricep sa „împușc banu’” și să fiu privită cu compătimire sau revoltă (depinde de perspectivă) atunci când afirm că ar trebui reînvățate valorile în virtutea cărora se poate trăi frumos și cu bani puțini, sau foarte puțini. M-am cam săturat să fiu taxată drept nostalgic comunistă când spun lucruri ca cele de mai sus, sau dacă afirm că în anii ’70-’80 ai secolului trecut mă simțeam egalul cetățenilor din țările civilizate, și nu un cetățean de la marginea lumii, privit în cel mai bun caz cu suspiciunea binevoitoare cu care privești un parvenit; când propun acțiuni voluntare în folosul comunității și activități culturale în școli, când afirm că Piața Universității a fost posibilă și pentru că a fost  făcută de oameni care știau să se organizeze și care au fost educați într-un sistem de învățământ performant, de oameni dăruiți activității didactice și responsabili.
Știu, este vorba de mentalitatea (aici mentalitatea cu adevărat democratică), și asta e problemă de durată lungă, dar dacă propunerile legislative ale parlamentarilor ar viza în primul rând redobândirea stimei de sine și a stimei față de ceilalți a cetățenilor (legi care sa facă posibilă creșterea nivelului de trai și restaurarea clasei de mijloc), în timp s-ar schimba și mentalitatea aceasta capitalistă nedomesticită încă. Poate ideologia dominantă ar deveni chiar o direcție de gândire, bazată pe alte modele decât cele atât de neconstructive de azi.

Dar m-am săturat de privirea binevoitor superioară și atoateștiutoare a celor puternici atunci când glăsuiesc și am păreri, de sentimentul ridicolului și prețiozității rezultat din înțelegerea realistă a distanței dintre vorbele mele și nivelul meu de trai. 

Democrația în sărăcie este un kitsch. 

Niciodată ca acum nu m-am simțit mai umilită ca cetățean și mai lipsită de demnitate și de speranță. Toate lucrurile pe care le-am susținut și în care am crezut se dovedesc doar vorbe, vorbe, vorbe. E adevărat că acestea din urmă sunt singurul „câștig” democratic al celor mulți și nu trebuie subestimat. Chiar dacă participarea cetățenilor la luarea deciziei politice în România dominată de sistemul de partide este limitată încă la singura împlinire prin vot. 

De aceea, dincolo de situația politică decadentă (specifică nu numai României), dincolo de orice decepție democratică, în aceste zile își face loc  un pic de speranță  în soluții constructive la problema transformării intereselor private ale simplului cetățean în „bunuri publice” (fără ca rezolvarea problemelor personale să depindă de intrarea într-un partid). De exemplu, dacă în campanie susținem familia tradițională și apărăm valorile creștine, să ne gândim la nevoile reale ale familiei și să facem faptele creștine, și după câștigarea alegerilor. 

http://www.activenews.ro/stiri-politic/Emotii-personale-inainte-de-alegerile-parlamentare-138903

sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Jurnal din noiembrie 1982

şi ce bucurie mare, din nou, cântecul de vioară al obezului şi celelalte acorduri de vioară şi contrabas şi feţele senine şi părăsirea şi afară frunzele uşoare pe asfalt şi soare, mai cald decât aici, drumul de la linie la complex, drumul de la vioară la voalul de frunze, şi din nou curajul de-a sta-n loc în mijlocul străzii şi de-a privi lumea, soarele, tot ce trece, fără teama de-a fi considerată nebună, incurabil nebună şi apoi întoarcerea şi simpatia simpatiei. şi asta a fost o idee? fuga după inspiraţie? dar iată o idee fericită: însăşi viaţa mea este o idee. eu îmi trăiesc viaţa ca idee. doar am învăţat câţiva paşi de la un dansator, nu de la maestru, şi-am devenit optimistă. un batrân cu fruntea serioasă mă invită să cânt. eu îi spun ca aş fi ridicolă. “Să nu mai spui vorba asta!”. Da, n-am s-o mai spun. Dar nici de cântat nu voi cânta.

vineri, 25 noiembrie 2016

Un nou capitol lustruit al vieţii

sau pentru a-ndeplini un ritual
neştiind să plâng în public
nu mă pot apăra
şi nu mai am energie pentru alte tristeţi
să-mi înnobilez camera citindu-te
a câta oară
despărţiţi prin aceeaşi lumină milimetrică
mult prea târziu înţeleg sensul scrisorilor tale
când braţele nu te mai pot cuprinde
când nu mai pot spune nimic
despre noi

joi, 24 noiembrie 2016

Jurnal ilogic

Cât de bine-mi merge de când nu-mi mai funcţionează ceasul. Astfel zilele mele sunt totuna cu zilele oceanului şi ale ceşcuţei de cafea. Oare ce fac acum peştii, caractiţele, sepiile, meduzele, rechinii, sirenele, algele în lumea lor rece, udă complet, întunecată? Numai gândindu-mă la asta, îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a făcut om în universul liric uscat şi mereu însetat pe care îl port cu mine ca pe o haină grea, ca pe o cochilie sau caroserie interioară aproape incomodă, aproape lipsită de graţie, devenind din ce în ce mai uşoară la purtare, mai transparentă pe măsură ce se zgârie şi se sfărâmă din orice fleac.

marți, 22 noiembrie 2016

Răspuns la o-ntrebare fără sens


când nu doream sa le atingem
ne povesteam despre toate lucrurile
pe care le simţeam aproape
profilul moral al bărbatului de lângă mine
era îndurerat de rănile trecutului meu
consemnat pe foi dincolo de care
se întrerupe rolul memoriei
şi eu
ca o pisică ce se teme de şoareci
ca un câine ce se teme de o pisică
o pisică şi un câine la un loc
trecând cu greu din stadiul estetic
în stadiul etic
toate astea mi le amintesc simţind cu privirea
frigul de-afară
văzând doua autobuze de carton
sunt complet derutată
de zidurile din faţă
şi-n moarte nu gândim la fel
ca-n viaţă


sâmbătă, 5 noiembrie 2016

L'acasa de cultură Traian Demetrescu din Craiova

Aseară, vineri, 4 noiembrie, evocându-l pe Tradem la 150 de ani de la naștere

http://www.cvlpress.ro/04.11.2016/evocare-traian-demetrescu-la-150-de-ani-de-la-nasterea-scriitorului/





miercuri, 2 noiembrie 2016

Cu Tradem, la Tradem

Atâta frumuseţe neîmpărtăşită

Atâta frumuseţe neîmpărtăşită
îmi lipseşti mai ales în zilele frumoase de toamnă
când găseam atât de uşor drumul către tine
chiar dacă vântul
chiar dacă singurătatea gândului nefiinţei
chiar dacă fiecare lucru
ar fi fost altceva
până la urmă toate deveneau unul
în care încăpea şi poezia
asta cu cescuţa de cafea
care va muri nespălată
îţi dai seama
nu depun nici-un efort pentru a constata asta
după ce m-ai chemat sa trăim în realitate
şi n-am mai putut vedea nimic de-aici
tot mai mult
într-o casă inexistentă

joi, 27 octombrie 2016

Poveste din secolul trecut


îţi spun că vreau să visez
şi mă-ntrebi dacă nu mi-e somn
eu însă îţi spun mai departe
că cerul mă apasă pe partea stângă
şi mă-ntrebi dacă nu sunt cumva stângace
insist cât de utili sunt coşarii
cu ajutorul lor
fumul păcatele ajung mai uşor
decât de pe buzele noastre
la cunoştinţa lui Dumnezeu
tu mă-ntrebi
atunci de ce se spune că
aduc noroc
dar tu nu ştii ce înseamnă
să te legeni
de fiecare cîntecel învăţat la grădiniţă
când am fost noi la pădure
un punct fugind pe acelaşi cerc
de el însuşi


Cu ce vise am mai trecut prin Pravalia culturala in acest septembrie


O mică iluzie
„Cea mai sigură acţiune împotriva morţii este visul de noapte”.
Când am citit/auzit pentru prima dată aceste cuvinte scrise de Nichita Stănescu, mi-au plăcut mult sunetul lor şi „trâmbele de vedenii” care puteau fi zărite dincolo de acestea.
Iar după mulţi ani pot să văd în acest (uni)vers o afirmaţie cât se poate de logică şi… ontologică (fiindcă până la urmă ontologicul ne omoară).
Ca să mă explic, nu spun decât atât: întâlnirile devenite imposibile în realitate, sunt cât se poate de reale în vis.
Visul este singura experienţă accesibilă (pentru mine, cel puţin) prin care se ating lumea de aici şi lumea de dincolo, singura experienţă care mi-i aduce aproape „pipăibili cu mâna” pe cei dragi care i-au trecut pragul.
Visul acesta de noapte, greu de realitate, poate fi povestit în proză, arătând în detaliu cum circulă prin vene, prin ţesuturi, prin oase, cum este primit de toate părţile componente, cum în timpul transfuziei blând-îngrijorată începi conversaţia cu ei, cu aceia pe care nu-i mai poţi atinge decât la graniţa dintre adormire şi intrarea propriu-zisă în somnul cu vise de noapte.
Uneori, când te trezeşti, viaţa îţi pare un coşmar despre care spui, invers, când te reîntorci în somn: Ce bine că nu a fost decât un vis!
pravaliaculturala.ro
PRAVALIACULTURALA.RO

http://www.pravaliaculturala.ro/la-tejghea_2016-9.html#11

miercuri, 26 octombrie 2016

Cuvintele sunt la locul lor


pur şi simplu la ora asta
în bibliotecă rămâne doar
după amiaza ploioasă de octombrie
îmi ţine un loc
sub o streaşină
de cenuşă şi pulbere
aerul tremură printre atâtea cuvinte
pentru care nu mai există guri

marți, 25 octombrie 2016

Frigiderul e economia casei


mi-a spus “săru-mâna”
şi chiar a sărutat-o
copiii trăiesc într-un univers deschis
adulţilor li se-nchide treptat
“dezinsecţia vă deranjază
după ce a sunat la uşă
dragă, aveau în Crîngaşi o carne splendidă
nişte căpăţâni de porc superbe, suuperbe
eu m-aş culca cu frigideru’n pat
atât de mult iubesc acest obiect
chiar dacă mi-am trimis nişte vise pe lună


Frigiderul e economia casei


mi-a spus “săru-mâna”
şi chiar a sărutat-o
copiii trăiesc într-un univers deschis
adulţilor li se-nchide trepatat
“dezinsecţia vă deranjază
după ce a sunat la uşă
dragă, aveau în Crîngaşi o carne splendidă
nişte căpăţâni de porc superbe, suuperbe
eu m-aş culca cu frigideru’n pat
atât de mult iubesc acest obiect
chiar dacă mi-am trimis nişte vise pe lună


luni, 24 octombrie 2016

Tipărite


în metrou
nu citesc decât feţele oamenilor
transport miliarde de titluri
în genţi şi în plase
dar pe lângă feţele obosite

cărţile sunt feţe abia tipărite

vineri, 21 octombrie 2016

Evocare fără margini


Când te-am întâlnit prima dată
aveai o poşetă de piele întoarsă
în care îţi păstrai jurnalul intim
o batistă de mătase cu monogramă
pe care nu o foloseai
o oglindă crăpată într-un colţ
un portofel albastru
cu deschizătoarea ruginită
în care ţineai un bilet compostat.
Nu aveam nici-un ban la mine
de aceea reţin atâtea amănunte –
îmi zise el
din alt secol.

joi, 20 octombrie 2016

Rămăşiţe de la sărbători



în liceu
nu înţelegeam de unde până unde
nebunul cartierului mă strigă
“Albina lui Hamlet! Albina lui Hamlet!”
ca şi acum
trăiam în afara ordinii naturale
şi a stratificărilor sociale
fără să ţin cont
de capitalul simbolic şi economic
ziua nu avea cer
dacă nu citeam
nu aveam viaţă
dacă nu scriam într-o agendă albastră

“exist”.

marți, 4 octombrie 2016

Un silogism al amărăciunii de marţi


Cine se scuză, se acuză.
Cât se poate de logic.
Cine se scuză, o face pentru că a greşit şi îşi recunoaşte greşeala.
Dar eu mai am o problemă: pentru cea mai elementară cerere (cum ar fi aceea de eliberare a unei adeverinţe la care am dreptul consemnat ca atare) dau atâtea explicaţii, încât devin suspectă.
Ca şi cum aş fi vinovată că am nevoie de acea adeverinţă, ca şi cum aş fi vinovată că sunt un element într-o structură dintr-un sistem. Că exist într-o prăpastie metafizică.

În final mă scuz pentru toate astea. Şi astfel mă acuz.

miercuri, 21 septembrie 2016

Când intru-n casă


prin fereastra desenată de scârţâitul uşii
e o toamnă
e o ploaie
e un cuvânt în plus
e mai puţin decât viaţa de zi cu zi
din cea mai îndepărtată fericire
pot aduce atâtea vase inutile
în care se usucă frunzele de ceai

miercuri, 14 septembrie 2016

Poveşti

"Mă numesc Laika şi în clipa plecării mele de pe Pămînt aveam doar trei ani. Acum, în timp ce scriu aceste însemnări, sperînd ca vreun băiat de pe pămînt să le poată citi şi să-şi amintească de mine, sînt mai vîrstnică.
Doar puţin mai vîrstnică pentru lumea în care mă aflu acum - mult mai vîrstnică însă pentru Pămînt, iubita şi neuitata mea planetă".
Nu e o provocare, este pur şi simplu plăcerea de a vă spune că nu m-am îndurat să renunţ la cărticica asta, apărută în anul naşterii mele, ori de câte ori a fost să-mi schimb locul.

http://www.anticariatplus.ro/Roman-de-aventuri/Peripetiile-catelusei-Laika-10498.html

vineri, 9 septembrie 2016

Cu Ana, Maria si Vasi

Cam acum un an, in parcul catedralei "Sfintul Dumitru" din Craiova. Cu ocazia cununiei civile si a logodnei dragilor nostri Andrada Elena Suciu si Andrei Draganescu



Cu Ana, Maria si Vasi

Cam acum un an, in parcul catedralei "Sfintul Dumitru" din Craiova. Cu ocazia cununiei civile a dragii noastre Andrada Elena Suciu cu dragul nostru Andrei Draganescu



miercuri, 7 septembrie 2016

Înainte de revărsatul zorilor

îmi pregăteam trupul
ca pe un suflet
în aşteptarea mirelui
dar şi el era tot
cu mâini şi picioare de suflet
dacă aş fi murit în clipa aceea
aş fi devenit cu totul şi cu totul vizibilă
dar în acelaşi timp aş fi rămas amestecată
cu mâini şi picioare de suflet

Chiar dacă nu eşti chiriaş grăbit

De la un timp, obiectele personale devin fiinţe.
De aceea şi este tristă dispariţia lor - fie că au fost pierdute, fie răpite.

luni, 5 septembrie 2016

Insomnie


un fluture de noapte
îmi umblă prin sertare
îl las
ştiu că moare şi el
după cuvinte
*
nu ar fi trebuit s-aprind lumina
doar pentru atât
să scriu despre el
vor intra alţi fluturi
în cameră
*
totuşi
lumina electrică
mi se pare frumoasă
totuşi
îmi place să primesc
fluturi în cameră
lasă parfumuri printre cuvinte
ceva nou în tristeţea unui vers
totuşi parfumul acesta
mă trimite departe
în pat
mâine voi fi un fluture de noapte
trezit la viaţă
voi fi o libelulă
cu aripi străvezii
voi căuta râuri şi sălcii
prin sertare

miercuri, 31 august 2016

O scriitură de Ionel Ciupureanu

Existenţa fizică a celuilalt


Aş fi putut să-mi dau seama de asta dar oare e vina mea? Oare nu nu ştie oricine că e o treabă riscantă să scoţi, de exemplu, ceva din, să zicem, cineva într-un loc de care nu mă îndoiesc de existenţa lui fizică? Şi oare n-am plătit acest risc? Şi ca să spun cinstit, nici măcar la strânsul, ori la împrăştiatul atâtor şi atâtor "altele şi altele" acel cineva nu s-a arătat la înălţime, şi nici nu era măcar informat asupra chestiunilor tehnice, deşi se bucura de-o faimă, cum să spun, aproape neverosimilă. L-am protejat din pricina celuilalt de care-mi era milă din cauza proprie-mi persoane. Lacrimile i se revărasu în şuvoaie încât ar fi fost o prostie să mă îndoiesc de existenţa lor fizică. Mă pot abţine însă de a-mi da cu părerea în ceea ce priveşte sinceritatea care le-ar fi putut provoca. Cu vocea şoptită, ţinându-şi în mână sticla de bere, uitându-se de parcă încăperea i-ar fi fost cunoscută.

Din volumul Adormisem şi mă gândeam, Pontica, 2005, p.12

luni, 29 august 2016

Numărătoarea inversă

ei joacă volei cu soarele
în centrul paharului cu sifon
înfloreşte o crizantemă albă
ei aleargă după minge
mingea se izbeşte de copaci
copacii se înalţă în continuare
sau aşa lasă impresia
ele râd
banda se derulează de la capăt
doi se iau la întrecere
ele încep să danseze
majoritatea mănâncă
şi toate astea în camera mea
unde să umbli îmbrăcat în voie
este un paradis

miercuri, 24 august 2016

Senzaţii


Chiriaş grăbit - noţiune cu potenţial filozofic deprimant după ce-a trecut zbenguiala hermeneutică.
2 Mai - staţiune statornică pe malul albastru al Mării Negre îmbibată cu optimismul lucrurilor neschimbătoare.

Aici, cu Ileana V.

Anonimul zilelor

lumea noastră, lumea asta
din care te-alege teama
las-o şi pe ea să urce în autobuz
lumea asta care te-acoperă
cu văzul cu auzul cu uitarea
să nu ştie să te iubească
să nu fie altă tristeţe care te-ar obosi
lumea noastră îngenuncheată-n armonia bolii
tânguire obiectivă
ceaţă odihnitoare
las-o în urma cârdurilor de vrăbii
nu se lasă imitate de tine
când se prăbuşesc brusc
rosteşte lumea asta, lumea asta
te aşteaptă-acasă în plecarea ta
dimineaţa-nfrigurată care a fugit cu trenul
armonia vagoanelor
dar aste declaraţii vor fi înlocuite de tăcere
te voi simţi foarte aproape în lumea asta
tot ce-am iubit am înconjurat cu deznădejde şi milă
ce-am iubit a fost tot un înveliş de teamă
şi deasupra dâre de cer

de un albastru nemaipomenit

luni, 22 august 2016

O minimă apropiere

în biblioteca de azi
nu mă mai suport
fără semnătura ta eroică sub rândurile astea reci
după ce notez asta
sau invers
îmi este imposibil, îmi mai este şi sete
şi totuşi foamea în biblioteca de azi
părea mai profundă
îmi este imposibil să mă ignor
deşi înainte de foame
mi-a fost dor

marți, 2 august 2016

Florin vazut pentru prima data de bunul lui prieten Valeriu Pantilimon





cind se intorceau cu trenul de la Tirgu Mures, in toamna lui 1996, de la festivalul de film unde "Tonel si Vieru" al carui scenariu scris de Florin Stuparu a fost regizat de alt bun prieten, Mugur Vasiliu, a primit Premiul CNC si Premiul Non Fiction. 

sâmbătă, 30 iulie 2016

Când ne întoarcem sub pagina următoare

n-am ucat niciodată Monopoly
în Craiova este foarte greu să trăieşti mistic
cu toate acestea
vara a fost atât de răcoroasă
cu tine

miercuri, 27 iulie 2016

Politehnica

Sa mai dam si vesti bune.
Maria Andreea noastra a intrat la Politehnica din Bucuresti, la Facultatea Automatica si calculatoare, domeniul CTI (calculatoare si tehnologia informatiei) cu media 9, 96: 10 la matematica, 10 la fizica, 9,8 la bacalaureat.
Ii multumim lui Dumnezeu, profesorilor si tuturor celor care ne-au sustinut.
Caldele noastre multumiri domnului Catalin Spiridon, profesor de matematica si diriginte la clasa a XII-D de la Colegiul "Carol" din Craiova, un om rar: desavirsit din punct de vedere profesional si total daruit, un pedagog modern care a stiut foarte bine sa imbine autoritatea cu prietenia fata de elevi, de o mare caldura sufleteasca. Toti colegii Mariei au intrat la facultati pe primele locuri, iar rezultatele la bacalaureat au fost excelente.
Felicitari tuturor!

Este pe locul 24 in lista de mai jos

http://admitere.pub.ro/Admitere/site/rezultate?etapaRezultate=rezultate_pre