luni, 30 septembrie 2013

***

tot atât de apropiată
sau tot atât de străină
ca oricare dintre prietenii noştri
mă simţeam chemată
cu aceeaşi nehotărâre
de parcă mi-ar fi părut rău
strig
înainte de-a mă îndepărta :
mănânc dintr-o farfurie crăpată

ca şi inima mea

joi, 19 septembrie 2013

Downloads*



ATUNCI AM VĂZUT CĂ LACRIMILE LUMINEAZĂ

aşteptasem prea mult să ne vedem
şi îmi era dor de culori
aşteptasem şi dispărusem
lângă un cireş sub pagina următoare

ÎNVĂŢĂTURI (TATI STĂ ÎN PAT LA BACĂU)

chiar şi soţul meu poate fi
înger
strămutat
vara-n amiaza mare

când îmi spune:
te vei întoarce-n rochiiile albe
să râzi sau să plângi

ca o oaie clarvăzătoare

IUNIE

spală-mi creierii, mamă
ca să-mi fie dor de ei
spală-mi creierii cu săpun şi mult vanish
el mă bea
şi peste zece ani va fi doar acum zece ani
deci spală-mi creierii să rămână ceva viu
şi duhul lui să mă bea

ASCULTARE

am încredere în liniştea grădinii
ce creşte printre cuvintele astea
caută-mi fostul meu trup
în ultimii tăi barbari
care-l citeau pe Vergiliu
rătăcesc în cuşca de iepuri
răsturnată spre cer
am încredere mai mult decât sper


DIMINEAŢA

erai când
o simplă furnicătură
când o fiinţă de zahăr ars

ceva nepurtat
te lega de altceva trecător

erai expusă şi
desăvârşită

din cauza senzaţiilor tale neclare
ceva se topea în altceva nepurtat
erai o simplă furnicătură


DR. LISTER NR. 59 SAU DESPRE INTERPRETARE

cum mă apropiam de tine
se muta un întreg cartier

în casa aceea
mă simţeam bine

ea îmi povestea
şi eu ascultam fiecare tablou
şi fiecare icoană

scaunele şi uşa închisă


VIZITA POETULUI

cu toate că ştiam un alt loc
plecasem unde mă pomenisem vorbind şi vorbind
dar problema ta spinoasă nu e un alt loc
şi-atunci destinaţia mea era atinsă
şi tu te-ai legănat cu toate că te ştiam şi te ştiam
şi-atunci am reuşit să vorbesc
şi-apoi să vorbesc
şi nimic nu se mai distinge demult

UCENICIE

ai fost alcătuit din funigei
şi mi-ai prins în urechi câteva frunze
vitamine, celule, coroane
firimituri, aspirine

într-un fel neadormit
cu tot felul de căpăcele
şi mici atomi lustruiţi

eram într-un manuscris
rezervat pentru doamne
alcătuit în zadar

GRAŢIE CĂREIA SPER

haide să trăim
ca într-o viaţă pierdută
discipoli sunt oriunde
făuriţi spre a corespunde umbrelor ridicate la cer
propoziţiilor noastre pierdute printre copaci.

ÎN RAME,  ALBUME

Să mă-mbrăţişez
Şi să-mi văd cuvintele
Să-mi fac suporturi de icoane
Din fiinţele voastre purtate
Într-o casă a bărbatului
Şi-n alta a femeii
Să le-aranjez în albume
Şi-apoi să le-mbrăţişez.

*Fiind vorba chiar despre asta, în timp ce căutam posibile descărcări ale unor texte "teoretice" pierdute prin fişierele şi gările neaşteptate, aflând documentul acesta cu versiuni corectate de Ionel Ciupureanu acum mai bine de trei ani ale unor poeme pe care le-am scris ...cine mai ştie când, parcă în viitorul din trecut.









miercuri, 11 septembrie 2013

În timp ce

Am răspuns şi în septembrie la întrebarea adresată în Prăvălia culturală


După cum se vede, nu am specificat noţiunea prieteniei pe care mă bazez sau treptele pe care urcă ea în inimă. Drept pentru care voi face aici şi acum mici completări (aşa, ca să fie) pornind de la răspunsul Doinei Ruşti: „Din timpul meu”.
La câteva ore după ce-i trimisesem Xeniei răspunsul meu pripit, dar momentan şi-n esenţă corect, lipsa şi excesul de timp sclipeau deopotrivă în valurile zbuciumate de la Eforie Nord.
Iar eu în loc să mă bucur pur şi simplu de zborul harnic al pescăruşilor şi de bucuria din jurul meu, mă gândeam că am spus foarte puţin din ceea ce cred în legătură cu subiectul dezbaterii lansate în prăvălie, îmi aminteam ce-mi scrisese într-un "oracol" o prietenă dintr-o tabără pionierească: "De-ar fi cerul o plăcintă/ şi o tortă luna nouă/ te-aş chema numai pe tine/ să le mâncăm amândouă". Ăsta era nivelul prieteniei noastre de atunci şi cu asta o pecetluia fetiţa aceea din judeţul Caraş-Severin. Nu ştiam să ne rugăm una pentru alta. Nu-mi era foame, deci îmi permiteam să meditez la timpul personal ca dar nepreţuit pentru prieteni: ascultare necondiţionată, casă, masă, poveste însuşită ca şi cum ar fi a ta; eventual trecută ca o povară de pe un umăr pe altul; sacrificiu - când nu mai funcţionează reciprocitatea din orele şi zilele în care le dăruim prietenilor timp, primindu-l, la rândul nostru, pe al lor, intrând în joc economia sau mai bine zis etica darului. Un timp mult mai puţin probabil decât cadourile imposibile pe care le înşirasem cu viclenia raţiunii care convertea această valoare în sine, în acele valori de schimb.

Aş încheia cu un apel către toţi aceia cărora le-am dăruit acum ceva timp: să-mi dea o parte din el înapoi: nu pentru a-l păstra, ci pentru a-l redistribui: şi aşa mai departe: cu asumarea deficienţelor de caracter pe care le implică cererea: cu tulburătoarea promisiune pe care ar putea-o presupune acest transfer:

luni, 2 septembrie 2013

Asta înseamnă că

Se întâmplă ca unii oameni să ne pară veniţi din altă lume tocmai fiindcă ei nu sunt din lumea aceasta în care noi ne îmbrăcăm de bună voie cu ceea ce numim „moarte”. Iar ceea ce numim astfel nu ne apără de viaţă, ci ne umbreşte până la pierderea de sine.
De aceea este cât se poate de nefiresc faptul închirierii unei locuinţe pe această sau altă lume unui om din această lume, de către un alt om din această lume.
Dar şi mai nefiresc este ca un om din această lume să-i dea cu chirie o locuinţă unui om din altă lume, pe această sau altă lume.

Asta înseamnă că singurele combinaţii normale sunt a treia şi a patra.