Din aporiile gospodinei aseptice

În termenii aprecierilor de gust, nici-o fiinţă de bun simţ nu se poate simţi fericită şi împlinită în ipostaza de gospodină devalorizată de modernitate, originar prin gospodină înţelegându-se o persoană care face, efectiv, ceva. Şi nu supraveghează şi stăpâneşte casa, nu-i ţine cheile şi rostul ei; şi nu se uită urât la cine şi când are ea chef. Plus sensul restrictiv tare pe care îl adopt pentru gospodina prin vocaţie, care nu vede şi nu ştie altceva decât treburile ei casnice, care şi-a făcut un ideal din realizarea ca gospodină  vs gospodina de nevoie-ocazie, i.e. în sensul slab, firav, până la limita nonsensului logic până când nu se găseşte o altă soluţie.Aceea care suportă toate corvezile  pe scurt, fata moşului, Albă ca Zăpada, Cenuşăreasa, vs fata babei, maştera, surorile vitrege. 

La sensul tare de mai sus al gospodinei perfecte, absolute, desăvârşite, se mai pot adăuga următoarele semnificaţii: arţăgoasă, morocănoasă şi “preocupată” tot timpul de treburi pentru care în mod normal nu trebuie să-ţi baţi capul, ci dimpotrivă, să le faci să meargă de la sine, firesc. Uneori de o veselie nelalocul ei şi cu entuziasme paranoide în faţa unei flori de plastic, să zicem, sau care şi-a pierdut de mult condiţia paradisiacă; fiinţă maladiv încruntată spre curăţenie, personă intolerantă până-măduva oaselor, într-o meschină şi într-o indecentă veneraţie a ordinii falocratice a lumii răsturnate de mintea ei, raportându-se la orice bărbat ca la un retardat care nu ştie singur nici măcar să-şi încălzească mâncarea, darmite să şi-o gătească, să-şi spele rufele, nici chiar să se îmbrace singur sau să-şi pregătească hainele. Este momentul ei de glorie atotştiutoare. Când îi cultivă bărbatului de peste treizeci de ani sentimente de inferioritate infantilă şi de neştiinţă domestică, paradoxal feministă fiindcă ştie ea cine sunt bărbaţii: nu mai sunt cavaleri, domni, gentlemani.

Tot la sensul tare, ea este necontenit supărată şi cu un reproş mut în priviri.

De unde-această răutate de-a-i asocia gospodinei răutatea, ca un gândac de bucătărie clonat? A scutura, a găti, a spăla, a curăţa… De ce nu bunătatea caldă, gratuită, maternă şi grandmaternă, de ce nu blândeţea şi devotamentul nesfârşit, zâmbetul îngăduitor şi tandreţea faţă de oameni şi obiecte? De ce glasul înţepat şi cusurugiu, văicăreala otrăvitoare, existenţialismul debarasat în opacitatea fundamentală faţă de cuminţenia lucrurilor primordiale?

Răutatea gospodinei este un fel de mal du siècle cauzat de nevoi satisfăcute creatoare de noi nevoi. Glasul ei sec este oribil şi sinucigaş. Şi asta nu fiindcă lumea bună desconsideră gospodina.  Căci uneori gospodina acceptă sentimentul datoriei şi condiţia ei, deşi nu se vor împăca niciodată. Şi-atunci cine desconsideră gospodina nu mai face parte din lumea bună.

Ce bine era pe vremea când toate ale gospodinei nu erau mărfuuri ce trebuie cumpărate, ci lucruri care se găsesc în casă!

Gospodina ca măsură a lucrurilor obişnuite nu poate să fie şi tânără în acelaşi timp.

Chiar dacă nu se chiverniseşte, gospodina perpetuează normalitatea. Ceea ce însă uneori devine exasperant. Îmi este foarte greu, de fapt, să găsesc raţiunea enervării faţă de gospodină. O acuz de fapt că se iubeşte prea mult, autovictimizându-se în acesată postură. Gospodina dispreţuieşte frugalitatea. Ea iubeşte lucrul solid. Ceea ce mă irită cel mai mult este că pentru ea nu au valoare decât lucrurile care intră în sistemul ei. Celelalte sau nu există, sau ridică din umăr la adresa lor sever-ignorantă.

Nici-un om de bun simţ nu poate accepta corvezile gospodinei. Pentru asta trebuie să fii soi rău, de slujnică. Asta este o faţă a medaliei cu discursul lumii bune a cărei înşelare am consemnat-o deja. Gospodinele nu sunt fiinţe superficiale. Ele au o profunzime amară şi dezolantă, cristalizată în dezagreabilul discurs al plictiselii. Când nu e plictisitor, discursul lor este o filosofie măruntă a renunţării care videază totul de sens. Şi-atunci îmi vine să plâng. Lumea ei înconjurătoare este alcătuită din planuri orizontale, verticale , oblice, curbe, când nu mai e carne la Matache, de exemplu, dar şi dintr-o dimensiune prin care pătrunde în universul fantastic al gospodinei din poemul lui Tadeusz Różewicz. Pe care de câteva zile îl caut cu toate abilităţile de gospodină. Şi-acum mă-ndepărtez de-aici şi tac până când îl voi regăsi pe plac.