sâmbătă, 15 septembrie 2012

Şi-atunci am visat că plângeam după tine


„Este îngăduit ca femeia să fie bătută
Asta arată că el o iubeşte
Ca pe un copil ce trebuie corectat
Când greşeşte
Asta arată că-i pasă de sufletul ei,
A, să nu o baţi cu cruzime
Să nu rupi băţul pe spinarea ei,
Nu, asta nu,
Dar şi un căţel trebuie atins din când în când
Măcar cu vârful ziarului
Dacă vrei să te ştie de stăpân
Şi să te iubească”
Se uita la Tratatul Disperării, Un Anotimp în infern, dar şi altele precum
Iluminările, Mitul Eterneri Reîntoarceri, Fenomenologia Spiritului, Omul Revoltat, Famlia Mea Şi Alte Animale, Florile Albastre şi Altele în original Seria Platon tradusă de aleşii lui Noica, Jurnalul Fericirii şi Altele
Cât de bine le stătea în biblioteca
Confecţionată dimineaţă de dimineaţă din lătunoaiele
Aruncate din pod înainte să vină maistorii
Ea urca tiptil pe o scară rezemată de zid
Şi uneltele atâranau pe pereţi
Dălţile toporişca şi altele
Până într-o zi când ea le-a aruncat în iarbă
Iar cărţile au fost date flăcărilor
Atunci el i-a spart capul cu o pungă
Plină de bancnote de 50 de mii
Pachetele primite în avans
S-au desfăcut rapid şi banii pluteau
În cinstea ei, aterizând neatenţi pe sub pat
Pe sub masă pe sub scaune
Cam peste tot ca fulgii ca penele se topeau
În mânuţele copiilor când au început să-i strângă
El a trântit uşa şi a stat până dimineaţa
La izvoare, pe sub cetini şi cerul înstelat
„Maia, fim cuminţi, că ne bate tati cu bani”
Prin bucătărie mâinile ei înotau în
Chiuveta cu lacrimi
Şi visa că plânge în somn după el
Cu toată fiinţa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu