marți, 27 decembrie 2011

SINAXAR

În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea Sfântului Apostol, întâiul mucenic şi arhidiacon Ştefan, unul din cei şapte diaconi.

S-a făcut odată întrebarea între iudei, saduchei, farisei şi elini despre Domnul nostru Iisus Hristos. Unii spuneau că este prooroc, alţii că este înşelător, iar alţii că e Fiul lui Dumnezeu.
Atunci Ştefan a stat pe loc înalt şi a binevestit tuturor pe Domnul nostru Iisus Hristos, zicând: “Bărbaţi fraţi, pentru ce s-au înmulţit răutăţile voastre şi s-a tulburat tot Ierusalimul?  Fericit este omul care nu s-a îndoit în Hristos. El este Cel ce a plecat cerurile şi S-a pogorât pentru păcatele noastre şi S-a născut din Sfânta şi curata Fecioară, cea aleasă înainte de întemeierea lumii. El a luat neputinţele noastre şi a purtat slăbiciunile noastre. Pe orbi i-a luminat, pe leproşi i-a curăţit, pe demoni i-a izgonit”.
Când l-au auzit grăind aşa, l-au dus în sinedriu la arhierei, că nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi duhului cu care grăia. Intrând înăuntru au adus nişte bărbaţi care au zis: “L-am auzit că a grăit cuvinte de hulă împotriva locului celui sfânt şi a Legii” şi alte cuvinte, aşa precum scrie în Faptele Apostolilor.
Şi când s-au uitat au văzut faţa lui ca faţă de înger. N-au mai putut răbda ruşinea biruinţei; l-au lovit cu pietre şi l-au omorât. Iar sfântul se ruga pentru ei zicând : “Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta !”.
Dumnezeiescul şi întâiul mucenic Ştefan, prin aşa socotita lui cădere, a doborât pe împotrivă-luptătorul diavol şi s-a odihnit cu somnul cel dulce, arătând minunate moaştele sale. Nişte bărbaţi evlavioşi au luat acele sfinte moaşte, le-au pus într-o raclă făcută din lemn de Persia, l-au acoperit şi şi l-au aşezat alături de templu. Gamaliel, învăţătorul de Lege, şi Avelvus, fiul lui, crezând în Hristos, au fost botezaţi de apostoli.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teodor Mărturisitorul, fratele lui Teofan Poetul.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului părintelui nostru Teodor, arhiepiscopul Constantinopolului.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Luca Triglinu, cel din Muntenia, care cu pace s-a săvârşit.

Din Vieţile Sfinţilor de peste tot anul. După Sinaxarele din Mineie. Triod şi Penticostar, Editura Biserica Ortodoxă Alexandria, 2003




                                                              

· 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu